Becali: „Să mă surprindă că s-a dus Ana Maria la Cluj? Păi, eu am trimis-o!”:) De ce exclude orice legătură cu afacerea ‘U’?

Becali:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a disputat în această seară, în Austria, primul meci amical al verii, 1-1, contra formației Torpedo Kutaisi, din Georgia.

Deși nu a văzut meciul, Becali a primit referințe bune despre partidă, mai ales despre noile achiziții, care ar fi demonstrat că reprezintă soluții viabile pentru viitor. În privința transferurilor, patronul din Ghencea a dezvăluit că va aștepta să vadă cum se mișcă echipa în primele meciuri oficiale, pentru a decide dacă se mai justifică aducerea unui „creier”.

Am înțeles că echipa s-a mișcat bine, și Rocha, și toți, că am avut ocazii. Vom începe așa, cu echipa asta, jucăm 5-6 jocuri și, dacă mai avem nevoie de un număr 10, vom lua, că avem voie să facem transferuri până în septembrie. Să vedem cum joacă Tibi Bălan sau Rusescu în spatele vârfului. Vom vedea, sunt mulți jucători, avem mulți atacanți, n-are ros să mai loc încă unul. Dar dacă va mai fi nevoie, vom lua, v-am mai spus. Artileria grea n-a jucat astăzi, Reghe a făcut improvizații la meciul ăsta. Dacă jucam cu artileria grea, le dădeam 29-0.„, a explicat Becali, la digisport.

Ana Maria Prodan la Cluj

Astăzi, Ana Maria a devenit managerul lui „U”, după ce, în prealabil se discutase pe seama faptului că ar fi cumpărat chiar acțiunile de la Walter. Cârcotașii au făcut imediat legătura cu Becali, iar patronul Stelei a dat apă la moară speculațiilor, pentru ca apoi să explice că de ce varianta nu stă în picioarre. „Eu am trimis-o pe Ana Maria Prodan al „U” Cluj, cum să mă surprindă că se duce acolo? Mi-a ajuns o experiență cu Buzăul și nu fac aceeași greșeală cu „U”. „U” Cluj are cu CFR în ultima etapă? Trei puncte pentru ei. N-ați văzut că au vândut meciul din campionat? A fost blat ordinar acolo. Adrian Cristea a fost blat, blat. Bine, s-a făcut blat cu doi-trei jucători. A fost cineva la pauză care s-a dus și le-a zis să ia roșu și să facă penalty. Bine, au mai fost două penalty-uri făcute de Szukala ăla, dar nu le-a dat arbitrul.

A confirmat interesul pentru Bourceanu și Lato

În ceea ce privește posibilele plecări de la Steaua, Gigi a confirmat ofertele venite pe numele lui Latovlevici și Bourceanu, însă a ținut să precizeze că acestea nu mai sunt de actualitate, deoarece echipele interesate nu s-au mișcat suficient de repede și nu au respectat dead-line-ul.

Pentru Latovlevici am primit astăzi o ofertă de un milion de euro din Ucraina, dar nu mai pleacă, nu-l mai las. Ă‚ia de la Volin Luțk au zis prima dată că îmi dau 800.000 de euro, apoi un milion. Dar eu le-am zis că dacă nu-l iau până pe 20, nu-l mai dau. Pentru Bourceanu au fost discuții cu Dan Petrescu, pentru două milioane de euro. Dar le-am zis că dacă se urcă în avion și pleacă în cantonament, nu mai pleacă nimeni în vara asta. Și lui Tătărușanu i-am zis la fel. Nu mă mai interesează, dacă echipa a plecat în cantonament, nu mai pleacă nimeni.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×